Peste 100 de proprietari de terenuri din zona Aeroportului Cluj au protestat ieri în faţa Consiliului Judeţean, acuzând conducerea instituţiei că ar fi aranjat o nouă expertiză de evaluare cu scopul de a diminua excesiv sumele de despăgubire.
Proprietarii nemulţumiţi de preţul stabilit pentru exproprierile ce se fac în vederea extinderii Aeroportului vor protesta marţea viitoare în faţa Consiliului Judeţean Cluj.
Buda spune că blocarea pistei aeroportului se datorează incompetenţei manageriale a preşedintelui Consiliului Judeţean Horea Uioreanu şi a necunoaşterii legislaţiei privind exproprierile.
Exproprierile pentru terenurile aflate pe marginea autostrăzilor, drumurilor europene şi naţionale vor începe în această toamnă, în următorii ani acestea trebuind să fie împădurite astfel încât să protejeze căile de transport de viscol, a declarat, astăzi, secretarul de stat din MMP, Cristian Apostol.
PSD Cluj s-a săturat de promisiunile amânate de deschidere a centurii de ocolire Nord a Clujului şi îi cere explicaţii premierului Emil Boc, care anunţase anterior că centura va fi deschisă circulaţiei în acestă lună.
Numărul operaţiunilor cadastrale cerute de clujeni în primele 11 luni ale acestui an au crescut cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui raport al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Cluj. Şi numărul de tranzacţii imobiliare a crescut în ultimul an, cu zece procente.
Recomandări: