Eurodeputatul clujean militează pentru ca tinerii crescători de animale să aibă un acces mai ușor și să primească mai mulți bani din fondurile europene.
Rareș Bogdan a declarat că PNRR ar fi fost aprobat deja de Comisia Europeană, dacă fostul titlular de la Fonduri Europene, Marcel Boloș, ar fi rămas în funcție. Ministrul Cristian Ghinea a explodat.
Cluj Napoca ocupă primul loc, iar municipiul Turda poziția a cincea, într-un top al celor mai eficiente 10 primării din țară, realizat de UrbanizeHub.
Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat autorizația de construire în vederea continuării și finalizării lucrărilor de modernizare a drumului județean 109A Chinteni – Panticeu – Recea Cristur – Dealul Jurcii.
Nu mai puțin de 14 miloane de euro, bani europeni, vor fi folosiți pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.
Actualele rețele de apă și canalizare vor fi extinse, iar costurile estimate se ridică la peste 14 milioane de euro.
Stadiul fizic al lucrărilor la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca este de 75%, iar acesta ar trebuie să fie gata în octombrie 2021.
Contractul de servicii privind Asistența Tehnică pentru Managementul Proiectului care vizează dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj a fost semnat, miercuri, 30 iunie 2021.
Contractul de lucrări ce prevede extinderea alimentării cu apă în comunele Așchileu, Bonțida, Chinteni, Cojocna, Ceanu Mare, Iclod și Vultureni a fost semnat marți, 29 iunie 2021.