Şefa comisiei Covid-19, Adriana Pistol, spune că România nu ar trebui să intre în carantină, chiar dacă va veni al doilea val al epidemiei. Adriana Pistol mizează pe educarea sistematică a populaţiei.
Ministerul Sănătăţii anunţă că a cumpărat 115 milioane de măşti pentru persoanele defavorizate.
Vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, Emanuel Ungureanu (USR), este martor în scandalul achiziţiilor Unifarm, dar în acelaşi timp este şi denunţătorul şefului Unifarm, Adrian Ionel.
Ministrului Sănătăţii anunță că pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că va semna marţi un ordin de ministru prin care pacienţii Covid-19 asimptomatici vor fi izolaţi acasă, însă doar după 10 zile de spitalizare.
Absolvenţii de gimnaziu vor susţine miercuri proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
CFR Călători repune în circulaţie, începând de luni, mai multe trenuri care au fost temporar suspendate în lunile martie şi aprilie 2020 pentru respectarea măsurilor emise de autorităţi cu privire la virusul SARS-CoV-2.
Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătăţii reglementarea în regim de urgenţă a situaţiei internărilor şi intervenţiilor chirurgicale în spitalele suport COVID-19, după ce a primit mai multe petiţii de la pacienţi, rude ale acestora şi de la organizaţii ale pacienţilor.
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, vineri, calendarul competiţional pentru încheierea sezonului 2019-2020 la Liga I, Liga a II-a şi Cupa României, informează site-ul oficial al FRF.