Un martor audiat de DNA în dosarul licenţelor Microsoft le-a declarat anchetatorilor că omul de afaceri Dorin Cocoş şi primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, au primit "opt-nouă" milioane de euro, respectiv "circa trei milioane de euro", pe durata derulării contractelor.
Un politician anchetat în dosarul "Uioreanu" avea o agendă neagră în care scrisese "Bene - apartament" şi "Davidescu - maşină".
Tunde Peter, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Cluj (ISJ), a fost reţinută de către procurorii DNA Cluj, în urma unei percheziţii efectuate în cursul zilei de luni, pentru trafic de influenţă în formă continuată.
Instanţa a întors la parchet dosarul celor 12 poliţişti de la Poliţia Rutieră Cluj, trimişi în judecată la începutul anului pentru că ar fi luat mită de la şoferi chiar şi un bax de bere.
Directorul general al Direcţiei Generale Politici Industriale şi Mediul de Afaceri din Ministerul Economiei, Gabriel Răsvan Toader, a fost reţinut, fiind acuzat că ar fi luat mită 48 mc de beton de la reprezentantul unei firme, în schimbul unor avize necesare la autorizarea unui antrepozit fiscal.
Tribunalul Cluj a dispus prelungirea mandatelor de arestare preventivă pentru încă 29 de zile în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu şi a oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.
În 2012, potrivit declaraţiei de avere, Horea Uioreanu a avut venituri medii lunare de 6.213 lei. Cheltuielile însă, s-au ridicat la 20.000 lei pe lună:"a înţeles că orice alocare bugetară din partea CJ Cluj se poate constitui într-o sursă de venit ilici, sens în care a profitat în interes personal fără nicio rezervă", se arată în rechizitoriul DNA.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Horea Uioreanu, președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj.
În ultimele luni, tot mai mulţi liberali clujeni au trecut pragul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Cluj. Unii au dat cu subsemnatul în calitate de martori în procese de corupţie, alţii au ajuns după gratii. Imaginea ştirbită a partidului mai primeşte o lovitură de graţie: un rezultat dezastruos la europarlamentare. Rezultatul? Demisii în lanţ, în special din rândul tinerilor politicieni.