“Feroviarii” s-au impus din nou în fața formației conduse de Eugen Neagoe și au obținut primele trei puncte în play-off-ul Ligii 1.
Campioana va juca pentru a treia oară consecutiv împotriva formației Sepsi Sfântu Gheorghe.
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat primul 11 al celor mai buni jucători din prima parte a campionatului.
După 26 de etape din sezonul regulat, formația din Gruia intră de pe primul loc în cea de-a doua fază a campionatului și are de apărat două, respectiv patru puncte, în fața principalelor urmăritoare, FCSB și CS U Craiova.
Clujenii ar putea pierde licența pentru participarea în cupele europene, din cauza datoriilor pe care le au.
Campioana a câștigat pentru a doua oară consecutiv, scor 1-0, cu formația din Sfântu Gheorghe și a încheiat pe primul loc sezonul regulat al Ligii 1.
Antrenorul Conceicao a picat și el cel mai important examen din acest sezon.
Clujenii au pierdut rușinos, 5-2 la general și vor privi la televizor Europa League. Suporterii “feroviarilor” i-au aplaudat pe adversari la scenă deschisă.
Conducerea CFR-ului susține că luxemburghezii i-au șicanat cu ocazia meciului tur. Acum, cei de la Dudelange se tem că "feroviarii" îi așteaptă la Cluj cu "surprize", așa că și-au adus chiar și propriul bucătar.