Cinci infracţiuni în flagrant, aproape 200 de amenzi în valoare de peste 38.000 de lei, nouă permise de circulaţie suspendate şi două certificate de înmatriculare reţinute.
Fără bani pentru echipament, sindicaliştii din poliţie le amintesc şefilor că se apropie alegerile parlamentare, când agenţilor li se va cere să îşi facă datoria pentru asigurarea pazei şi ordinii în ziua votului.
Razie de amploare joi, în prima zi a târgului de la Negreni, din Cluj.
Un grav accident de circulatie s-a petrecut azi dimineata pe DN5, in judetul Giurgiu.
Odată cu începutul anului şcolar, 200 de poliţişti clujeni au fost prezenţi în şcoli sau pe străzi pentru a fluidiza traficul.
Nu mai puţin de 200 de poliţişti au ajuns astăzi în stradă, la deschiderea anului şcolar. Trei sferturi au fost puşi în intersecţii pentru a fluidiza circulaţia, în vreme ce 70 au fost prezenţi în şcoli.
Un bărbat din comuna Gârbău este cercetat penal pentru că ţinea captiv, în curtea locuinţei, un pui de căprioară.
Poliţiştii au constatat, în perioada sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, peste 1.000 de infracţiuni, dintre care 505 în flagrant, au depistat 789 de suspecţi, dintre care 50 au fost reţinuţi şi au dat aproape 23.000 de amenzi în valoare totală de aproximativ 4,6 milioane de lei, potrivit IGPR.