Polițiștii din Cluj au depistat 6 cetățeni străini, în situații ilegale. Au fost emise patru decizii prin care străinii sunt obligați să părăsească teritoriul României, iar ceilalți au fost îndrumați să-și reglementeze situația juridică. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2.900 de lei.
Poliţiştii din Cluj au desfăşurat o acţiune pentru depistarea celor care nu respectă prevederile legale privind ordinea publică, regulile generale de comerț și rutiere.
Un bărbat de 28 de ani, din municipiul Galaţi, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor, după ce şi-ar fi lovit un amic în urma unui conflict spontan.
53 de accidente de circulaţie, din care 21 cu răniţi, au avut loc în perioada 2015-2017 pe drumul spre Floreşti, în zona de acces spre Metro. Asociaţia Trăiesc în Floreşti (ATIF) a cerut Poliţiei , DRDP Cluj şi CNAIR interzicere
Mai mulţi şoferi au ajuns pe mâna poliţiştilor din Cluj după ce s-au urcat băuţi la volan în minivacanţa de Paşti.
Un bărbat de 79 de ani din Cluj este cercetat de Parchetul şi Poliţia Cluj pentru tentativă de omor asupra soţiei sale.
Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de către poliţiştii din Cluj-Napoca în timp ce primea 1 kilogram de droguri.
Un cititor ZIUA de CLUJ a suprins mai mulţi bărbaţi în timp ce tăiau copaci în pădurea Făget din Cluj-Napoca. Luaţi la întrebări, cei în cauză au recurs la ameninţări şi l-au fugărit pe clujean. Acesta a reuşit să filmeze întâmplarea şi s-a dus direct la poliţie.
În ultimele 5 zile, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, au organizat acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
Recomandări: