Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Cluj va fi judecătorul Bogdan Zdrenghea, arată tragerea la sorţi de astăzi de la Tribunalul Cluj.
Românii sunt chemaţi la urne în 29 iulie pentru a decide soarta lui Băsescu.
Fostul premier, Emil Boc, se arata optimist inaintea referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Primarul Clujului spune intr-un interviu la RFI ca presedintele suspendat si PDL vor castiga impreuna, la fel ca in 2007.
Parlamentul a propus, printr-o hotătâre care urmează să fie supusă votului, ca referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu să aibă loc în data de 29 iulie.
Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor participanţi, afirmă surse oficiale.
Anunţul a fost făcut vineri de ministrul grec al Finanţelor, Evangelos Venizelos, care privea oricum cu reticenţă ideea acestui plebiscit.
Strângerea de semnături din partea populaţiei pentru organizarea unui referendum împotriva desfiinţării judeţului Cluj, organizată de PSD, a început astăzi.
PSD şi PNL nu au renunţat la ideea organizării unui referendum pentru desfiinţarea judeţului Cluj. Cele două partide strâng semnături în Cluj-Napoca pentru a arăta că există interes din partea cetăţenilor pe această temă.
Recomandări: