În unităţile sanitare din România nu există posibilitatea de a identifica toate infecţiile nosocomiale, una dintre cauze fiind lipsa personalului, precizează chiar Ministrul Sănătăţii.
În perioada Sărbătorilor de Iarnă, asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească este asigurată 24 de ore din 24 în toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice. În plus, cinci farmacii vor fi non-stop la dispoziţia clujenilor.
Patriciu Achimaş-Cadariu, noul ministru al Sănătăţii, a explicat că motivele pentru condiţiile din spitalele româneşti sunt nefavorabile şi inferioare celor din alte ţări europene sunt consecinţe ale PIB-ului pe care îl avem.
Printre proiectele care vor fi dezbătute de consilierii judeţeni în cadrul şedinţei ordinare de vineri se află şi rectificarea bugetului general al judeţului Cluj pe anul 2015. Mai multor unităţi medicale le va fi suplimentată finanţarea.
Ministerul Sănătăţii investeşte 244 de milioane de lei pentru a dezvolta două noi programe, de chirurgie endovasculară şi intervenţii endoscopice digestive, precum şi pentru continuarea celor cinci programe de acţiuni prioritare demarate anul trecut. Pe harta instituţiilor care vor primi bani pentru implementarea noilor proiecte se află şi două spitale din Cluj-Napoca.
Echipele manageriale care conduc Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca au trimis fiecare câte un memoriu către conducerea Consiliului Judeţean Cluj, for în a cărui administrare se află cele două unităţi medicale.
În perioada minivacanţei de 1 mai asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească va fi asigurată în toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice.
În perioada Sărbătorilor Pascale asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească va fi asigurată în permanenţă în toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice. În acelaşi timp, şase farmacii vor fi deschise non-stop.
Consiliul Judeţean Cluj urmează să aprobe în şedinţa de joi, 12 februarie, bugetul judeţului pe anul 2015.