Supa cu legume este delicioasă şi aspectuoasă, în culorile toamnei.
Dacă nu ai încercat până acum combinația de paste cu dovlecei, îți spunem doar că este delicioasă.
Un val de aer polar a intrat în România, iar vremea s-a schimbat dramatic. În noaptea de luni spre marţi, temperaturile au scăzut sub 0 grade Celsius în mai multe zone din ţară, iar la munte a nins.
S-au înregistrat temperaturi sub zero pe Vârful Omu din Munţii Bucegi fiind minus 8 grade Celsius. La Bâlea Lac sunt minus 5,3 grade, iar pe Vârful Ţarcu minus 6 grade Celsius. Prima ninsoare din acest an a căzut la altitudini de peste 2.000 de metri, în Munţii Făgăraş.
O masă de aer polar din zona Arctică va pătrunde în Europa, la începutul săptămânii viitoare, iar temperaturile vor scădea brusc.
Pentru a trece repede peste astenia de toamnă şi a fi energice chiar şi pe o vreme mohorâtă, trebuie să avem grijă ce alimente consumăm.
Toamna este anotimpul cel mai potrivit pentru o cura de eliminare de toxine şi de întărire a imunităţii organismului. Pentru aceasta alege o dietă cu multe fructe şi legume de sezon pentru a asimila antioxidanţi, vitamine şi minerale.
Când vine vorba de lupta împotriva frigului şi a gripei, este esenţial să adopţi o dietă bogată în vitamine.
Cluj-Napoca, una dintre mândriile Transilvaniei, orașul studențesc prin excelență și bucata de Românie în care omenia și amabilitatea locuitorilor se lasă cu ochi strălucind și zâmbete impregnate pe față, merită să fie vizitat în această toamnă. Opt motive oferă motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro
Există o mică perioadă de tranziție între vară și toamnă în care parcă toți în jurul nostru sunt răciți. Iată câteva sfaturi menite să vă întărească sistemul imunitar.
Recomandări: