Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul primirii Comandantului forţelor NATO în Europa, gen. Philip M. Breedlove, că armata română este implicată în a substitui lipsa de capacitate a administraţiei de a păstra lucrurile sub control, pe furtună.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis azi un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, arătând că această zi ne oferă posibilitatea de a ne gândi la greşelile pe care le-am comis împotriva semenilor noştri.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că se va întâlni, la începutul lunii februarie, cu preşedintele CE, Jose Barroso, pentru a discuta despre resurse financiare care pot fi alocate pentru accelerarea interconectării energetice România - Moldova.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că l-a informat pe preşedintele Consiliului European, Hermann von Rompuy, despre faptul că România îşi propune să devină, până la sfârşitul acestui an, membru al Spaţiului Schengen, menţionând că vizează, ca termen, luna octombrie.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că "suntem pe marginea prăpastiei", iar în cazul în care majoritatea politică "recidivează şi continuă atacurile la statul de drept" România "riscă să fie izolată pentru mult timp". Băsescu a declarat că Victoria Nuland a venit la Bucureşti emisar al Guvernului SUA şi a transmis un mesaj extrem de serios, menit să îi îngrijoreze pe români şi pe politicieni, legat de statul de drept din România, care din vara lui 2012 este continuu pus sub semnul întrebării.
Preşedintele Traian Băsescu solicită misiunii OSCE în Republica Moldova şi tuturor celorlalte instituţii responsabile să intervină pentru a asigura accesul tuturor elevilor la libera alegere a limbii române ca limbă de studiu, urmare a "presiunilor administrative" făcute de Tiraspol.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa USL, într-o conferinţă de presă comună cu Victor Ponta, că USL a decis organizarea prezidenţialelor cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte. Alegerile prezidenţiale ar urma să fie organizate în 2 sau 9 noiembrie
Bărbatul, care seamănă perfect cu şeful statului, este maistru la un liceu tehnologic din Cluj-Napoca. Oamenii care îl întâlnesc pe stradă sunt şocaţi de asemănare.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, spre reexaminare, Parlamentului, legea privind aprobarea OUG pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, considerând-o inoportună.