Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a propus includerea notei de la purtare în media de admitere la liceu și la facultate.
Polițiștii au demarat o anchetă după ce o fată de 14 ani, care a fost bătută de un coleg, la școală, în timpul orelor de curs.
Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision propune o platformă online pentru raportarea abuzurilor în şcoli.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj derulează, în această săptămână, sesiuni de instruire și formare, față în față, cu toți directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj, pentru îmbunătățirea managementului situațiilor de violență din școli.
Ministerul Educaţiei a pus la dispoziţia şcolilor un pachet de infografice privind gestionarea cazurilor de violenţă.
13 școli din județul Cluj vor implementa proiecte de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, în cadrul Programului național „Împreună prindem curaj”, finanțat de Ministerul Educației.
Ministerul Educaţiei a anunţat că alocă peste 1,4 milioane de lei pentru proiecte de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar şi invită unitățile de învățământ să se înscrie.
Ministerul Educației le transmite profesorilor câteva sfaturi pe care să le aplice în situațiile care implică toate formele de violență în școală.
Ministerul Educaţiei a realizat un set de reguli care trebuie urmate în cazurile de violenţă în mediul școlar.
Actele de violentă în școlile din România sunt din ce în ce mai frecvente și îngrijorătoare. Doar anul trecut, peste 30 de cazuri de violență au fost înregistrate în școlile din județul Cluj.
Recomandări: