Care este stadiul marilor proiecte de infrastructură ale Clujului. Mircea Abrudean a anunțat noutățile
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 14 Oct 2024, 17:27
- Administraţie
- Ascultă știrea
Secretarul General al Guvernului spune că proiectele importante de infrastructură din județul Cluj sunt o prioritate pentru toți cei implicați în zona politică și administrativă.
Mircea Abrudean, clujeanul cu cea mai înaltă funcție în Executiv, a spus, la ZIUA LIVE, că a fost pe șantierul Autostrăzii Transilvania, iar acolo lucrările se desfășoară conform planului.
„Mă interesează zona de infrastructură. Este clar că este o prioritate pentru toată lumea. Avem proiectul Autostrăzii Transilvania de vreo 20 de ani început și nu se mai termină. Sperăm să prindem și finalul cât mai repede. Am fost pe șantierul Autostrăzii Transilvania, pe porțiunea Nădășelu – Poarta Sălajului. Au existat speculații că firma desemnată câștigătoare acolo și-a mutat utilajele pe Autostrada Moldovei. Am vrut să văd care este situația acolo.
Chiar zilele trecute am alocat din fondul de rezervă al Guvernului o sumă importantă de bani tocmai pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Am constatat că nu este așa cum se povestește. În șantier sunt peste 500 de oameni și 200 de utilaje care lucrează pe acest tronson de 42 de km. Este o lucrare destul de dificlă, dar pe care se muncește destul de bine”, a declarat, la ZIUA LIVE, liberalul clujean.
Lucrările la A3 - Autostrada Transilvania trebuiau să fie gata în 2012. La 20 de ani de la debutul șantierului, astăzi se circulă doar pe aproximativ 140 de km. Autoritățile spun că A3 va fi finalizată în 2030, dar nici un scenariu nu mai este sigur.
Candidatul PNL Cluj la Senat a mai anunțat că trenul metropolitan urmează să fie aprobat de către reprezentanții CFR.
„Mai avem și drumul expres Cluj - Dej, cu o lungime estimată de 75 km. Proiectul este lansat în procedură de licitație pentru faza de studiu de fezabilitate. Știu că sună îndepărtat, dar așa încep toate proiectele. Fără studii de specialitate nu ai cum să faci un proiect de genul acesta. Important este că a fost prins ca prioritate și acest drum la Ministerul Transporturilor. Drumul este extrem de important pentru această parte a județului. Toată partea de parc industrial se va descărca în acel drum expres și n-o să mai fie probleme.
Tot în zona de infrastructură avem drumul de legătură Tureni – A3, care va degreva municipiul Turda de traficul infernal pe care îl resimțim acut. Se lucrează bine și acolo. S-a cerut o prelungire de termen. Ar trebui să fie gata în prima pare a anului viitor. Bani sunt, deci nu ar trebui să fie alte probleme. Se va degreva traficul din toată zona de acolo. Sunt proiecte importante de infrastructură de transport.
Le amintim și pe celelalte de care tot am discutat. Metroul merge înainte. În curând vor veni cârtițele acelea la Cluj și vor începe să sape. Avem asigurată și o nouă sursă de finanțare. Legat de partea de tren metropolitan, chiar astăzi cred că este în ședința Consiliului de Administrație a companiei CFR aprobarea acestui proiect foarte important. S-a avansat extrem de mult și aici. Colegii din primărie au făcut o treabă tare bună”, a afirmat Abrudean.
„Experiența din Guvern o să-mi foarte utilă și în Parlament”
Mircea Abrudean va fi cel mai probabil senator începând cu luna decembrie a acestui an. Una dintre cele mai importante atribuții a parlamentarilor este aceea de se „lupta” pentru ca proiectele locale să primească finanțare și să devină realități.
Avantajul meu este că, fiind secretar General al Guvernului, mă ocup de buget și acum. Bugetul se pregătește de către Guvern și merge în Parlament pentru aprobare. Important este să fim implicați în faza de pregătire a bugetului. Să știm care sunt prioritățile care ne interesează. Evident, prioritățile Clujului sunt și prioritățile mele. Am acest avantaj al experienței. Sunt patru bugete pe care le-am aprobat deja de când sunt în Guvern. Experiența aceasta o să-mi fie foarte utilă și în Parlament, pe lângă relaționarea cu tot ce înseamnă ministerele, agențiile și celelalte structuri importante pentru promovarea și susținerea unor proiecte mari. Clujenii trebuie să știe că un proiect, până ajunge la maturitate, presupune foarte multe etape de pregătire. Partea birocratică a unui proiect este cea mai complicată. Suntem o echipă foarte bine închegată la Cluj și ne facem treaba pentru a avea rezultate” - Abrudean.