Fără apă mâine pe Oaşului şi alte străzi din zonă

Fără apă mâine pe Oaşului şi alte străzi din zonă
Clujenii care locuiesc pe strada Oaşului, între bulevardul Muncii şi Drumul Chinteni, dar şi cei de pe aleile adiacente şi de pe patru străzi din vecinătate, rămân mâine fără apă la robinete, pe durata întregii zile, arată Compania de Apă "Someş".

Înafara străzilor amintite, afectate sunt străzile Pomet, Fânaţelor, Valea Fânaţelor, Cătinei şi Florilor. Furnizarea apei va fi sistată la ora 8 şi va fi reluată abia după 12 ore, la ora 20. Motivul - "efectuarea unor lucrări de remediere avarii si reabilitare a reţelei de alimentare cu apă, lucrări pentru care nu se pot asigura modalităţi alternative de alimentare", arată anunţul Companiei de Apă.

"Rugăm clienţii Companiei să ia măsuri de stocare a acelor cantităţi de apă care sa le acopere necesităţile pe perioada anunţată", se arată în anunţul Companiei de Apă.

În vederea remedierii evenimentelor accidentale (avarii) la reţeaua de alimentare cu apă, care nu pot fi prevăzute, Compania de Apă SOMEŞ anunţă de regulă întreruperea furnizării serviciului în fiecare dimineaţă la posturile locale radio-Tv. În cazul avariilor de o urgenţă şi/sau amploare deosebite, pentru care este necesară o intervenţie neîntârziată pentru a evita efecte colaterale nedorite asupra sistemului sau bunurilor, este posibil ca anunţul să nu mai fie posibil. Lucrările programate se anunţă cu cel puţin 24 de ore înainte şi prin presă.

Mulţumim pentru înţelegere.

 

 

Etichete
Comenteaza