17:48 Procurorii DIICOT au dispus reținerea a șase persoane implicate într-o rețea de trafic de droguri de mare risc.
17:34 Curtea de Apel Cluj a decis miercuri anularea condamnării de patru ani de închisoare primite de Cătălin Hideg, într-un dosar vizând o fraudă de peste trei milioane de euro cu fonduri europene.
17:24 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de joi, 10 aprilie 2025.
17:15 Școlile cu latrine primesc bani de la guvern ca să-și construiască toalete.
17:07 Fostul președintele de la CFR Cluj, alături de fostul patron al clubului din Gruia, sunt acuzați, printre altele, de delapidare și spălare de bani.
17:05 Familia merită tot timpul tău liber, iar sărbătorile pascale sunt prilejul perfect să le arăți celor dragi cât de mult îi prețuiești.
17:03 În ședința Consiliului Local din 7 aprilie a fost supusă votului și aprobată ultima etapă din proiectul INFIELD prin care Primăria municipiului oferă locuințe pentru vârstnicii din Pata Rât.
16:42 A mai rămas puțin până la Sărbătorile Pascale, iar românii încep deja să scoată bani din buzunar pentru cheltuielile din „Săptămâna Mare”.
16:37 În urmă cu 100 de ani, pe lunca râului Someșul Mic, în satul Someșeni, situat la est de Cluj, la o distanță de 8 km de centru, pe șoseaua care leagă municipiul de Regiunea de Nord-Vest a României, în 15 decembrie 1917,
16:18 Ministrul Educației, Daniel David, ia apărarea profesorilor pe tema salarizării pe bază de performanță.
16:00 Cristi Balaj, președintele clubului din Gruia, a explicat modul în care tehnicianul abordează jocurile pe care echipa sa la dispută.
15:52 Banca Transilvania (BT) s-a clasat pe primul loc în topul celor mai profitabile bănci din România în 2024.
15:28 Deputata Oana Murariu, membră a Biroului Național al USR, a votat pentru convocarea unui Comitet Politic în care să se ia o decizie statutară privind susținerea candidatului Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din luna mai.
15:27 Marți, 8 aprilie 2025, a avut loc deschiderea oficială a noului magazin Petry din Florești, județul Cluj, magazin situat pe Strada Cetății, la numarul 44.
15:07 PUZ-ul pentru amenajarea Parcului Est - faza I - ajunge pe masa urbaniștilor din Primăria Cluj-Napoca, în ședința din 15 aprilie 2025.
14:55 Numărul cazurilor de Covid-19 a crescut la Cluj, în timp ce la nivel național au fost raportate mai puține îmbolnăviri faţă de săptămâna anterioară.
14:46 Liderii USR au decis miercuri retragerea susținerii candidaturii Elenei Lasconi hotarând să-l susţină la prezidenţiale pe Nicuşor Dan. Motivul a fost poziționarea foarte slabă a lui Lasconi în ultimul sondaj, creditată cu aproximativ 4%.
14:37 Analiștii politici clujeni comentează pentru ZIUA de CLUJ decizia USR de a-i retrage Elenei Lasconi susținerea în campania pentru președinția României.
14:27 Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis amendarea ambelor formații clujene în urma duelului direct.