Fostul component al "Generaţiei de Aur", Gică Popescu, a fost prezent azi, la Cluj, cu ocazia lansării proiectului "E.ON Fun Factory - Fotbal şi distracţie în familie". Evenimentul a avut loc în Parcul Rozelor, de la ora 16.00.
Pilotul de la Napoca Rally Academy, Marco Tempestini, se află pe locul 5 la jumătatea Raliului Serbiei, din cadrul Cupei Europei de Est. “Tempesta” a întâmpinat dificultăţi din cauza neadaptării cauciucurilor la vremea schimbătoare, însă nici nu a vrut să rişte, pentru a nu-şi lovi maşina în perspectiva Raliului Clujului, care va avea loc săptămâna viitoare.
Campioana mondială en-titre Italia şi Brazilia (foto), câştigătoarea Mondialului din 2002, joacă astăzi de la ora 17, respectiv 21.30, cu Noua Zeelandă, respectiv Coasta de Fildeş. În celălalt meci al zilei se întâlnesc, de la 14.30, Slovacia şi Paraguay. Vezi meciurile programate astăzi în corpul ştirii.
Paraguay a câştigat cu scorul de 2-0 partida disputată cu Slovacia, de la ora 14.30, în grupa F. În celălalt meci al grupei, Italia, care a remizat cu Paraguay-ul în primul meci, va juca cu Noua Zeelandă, de la ora 17.
Un sudor care lucra sâmbătă la o societate din Dej a căzut în interiorul unui cazan, de la o înălţime de 12 metri, şi a suferit leziuni grave. Evenimentul este considerat accident de muncă şi este investigat de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Conform vicepremierului Ungariei, Semjén Zsolt, Ungaria ar dori ca proiectul minier de la Roşia Montană să nu fie pus în practică, deoarece nu ar exista suficiente garanţii în privinţa siguranţei mediului. Declaraţia a fost făcută de vicepremierul ungar astăzi la Alba-Iulia, după ce ieri oficialul maghiar a fost prezent la o reuniune la Cluj.
Un tânăr de 18 ani a intrat cu motocicleta într-un “atelaj hipo” tractat de doi cai, sâmbătă seara la ora 00.10 în comuna Geaca, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj. Tânărul a fost rănit grav şi a fost transportat la spital.
Un şofer care conducea vineri seara pe DN1 E60 în afara localităţii Izvoru Crişului, între Oradea şi Cluj-Napoca, a pierdut controlul maşinii din cauza ploii şi a carosabilului umed, a derapat, a intrat în şanţul de pe marginea drumului unde s-a izbit de un podeţ de beton.
Grav accident de circulaţie vineri seara în cartierul Mănăştur, pe strada Bucium. Un pieton a fost rănit grav în timp ce traversa strada regulamentar, din cauză că şoferul care a provocat accidentul nu i-a acordat prioritate.