"Câini", debutul regizorului Bogdan Mirică, premiat la Cannes, TIFF și Sarajevo, a fost văzut până în prezent de 15.500 de spectatori în România. O proiecție de gală a avut loc la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca.
Dirty Granny Tales din Grecia, respectiv Arhaic, Lipicioşii şi Times of Need din România sunt artiștii invitați la FICT 2016.
Salonul de Carte Bookfest revine la Cluj-Napoca cu a cincea ediție, în perioada 29 septembrie – 2 octombrie 2016.
Fabrica de Pensule aniversează 7 ani de existență prin cel mai amplu eveniment dedicat artelor vizuale din Cluj-Napoca, structurat de-a lungul a 7 zile.
Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au primit în dar, cu ocazia aniversăii a 20 de ani de căsătorie, un regal de operă din partea Operei Naţionale din Cluj-Napoca.
Profesorul și scriitorul italian Franco Moretti este invitat de onoare al celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania.
Programul cultural cu care Cluj-Napoca a candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 va fi implementat începând cu anul 2017. Anunţul oficial vine la o săptămână după ce Timişoara a fost desemantă câştigătoare a competiţiei europene.
Campania "Pay with blood", marca Untold, îşi mai adaugă încă două premii importante în palmares.
Vernisajul expoziţiei “Perpetuum Ţăndărică” va avea loc vineri, 30 septembrie 2016, la ora 12.00, la Muzeul de Artă din Cluj.