Banca Transilvania îşi ţine profitul acasă

Banca Transilvania îşi ţine profitul acasă
320 de milioane de lei este rezultatul net înregistrat anul trecut de către banca din Cluj. Conducerea acesteia a decis să nu îl împartă ca dividende.

Societatea clujeană se descurcă şi fără director general, cu toate că postul nu este ocupat de un an. Preşedintele Horia Ciorcilă, cel care ocupă interimar şi noua funcţie, a anunţat că profitul net din 2012, cu 40% peste cel din anul precedent, va fi capitalizat pentru a contribui la creşterea Băncii Transilvania (BT).

„Rezultatele financiare din anul care a trecut au fost obţinute în pofida unei volatilităţi pronunţate şi a multiplelor incertitudini ale mediului economic local şi european. Vom propune acţionarilor noştri capitalizarea profitului obţinut pentru a putea continua creşterea băncii şi susţinerea economiei româneşti. În 2013, vom continua să ne uităm cu atenţie la optimizarea modelului nostru de business, la creşterea eficienţei pe toate planurile şi mai ales la controlul strict al riscurilor pe care ni le vom asuma. Rămâne prioritară pentru noi creşterea atât a valorii, cât şi a cotei de piaţă", a declarat preşedintele BT. Veniturile operaţionale ale BT au atins anul trecut 1,53 miliarde de lei, în creştere cu 10%, îndeosebi din comisioane, operaţiuni financiare şi dobânzi, iar cheltuielile operaţionale erau de 816 milioane, în urcare cu acelaşi procent, impactul cel mai mare avându-l cursul de schimb euro/leu. Profitul brut a crescut de la 278 la 340 de milioane de lei, iar cel net, de la 228 la 320 de milioane de lei. Datoriile în decembrie 2012 erau de 26,8 milioane de lei, în creştere cu cu 3,4 milioane faţă de anul precedent. Activele bilanţiere s-au majorat de la 25,8 la 29,5 miliarde de lei, mai ales din activele disponibile pentru vânzare, credite, plasamentele în bănci. Creditele acordate s-au ridicat la 17,1 miliarde de lei, 64,2% fiind pentru companii, iar 35,8%, pentru persoane fizice. Cele neperformante, cu restanţe mai mari de trei luni, reprezintă 11,3% din portofoliul de împrumuturi. Raportul credite/depozite a fost de 0,74, iar solvabilitatea băncii este de 12,3%, cu profitul inclus. BT avea 1,67 milioane de clienţi activi, în comparaţie cu 1,55 milioane în 2011. Principalii acţionari erau persoane fizice române (24,9%), alte companii române (21,6%), alte companii străine (18,6%), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (14,6%), Bank of Cyprus (9,7%) Societatea de Investiţii Financiare Moldova (5%), IFC (3,6%), persoane fizice străine (2%).

Interimat la conducere

BT a intrat în 2013 cu un director general interimar, la un an de la demisia lui Robert Rekkers. Ca administrator delegat a fost numit Horia Ciorcilă, care a preluat mandatul de la Peter Franklin, prin decizia Consiliului de Administraţie. La patru luni după demisie, Rekkers, care a adus acţionarilor profituri de 400 de milioane de euro, a devenit administrator al Agricover.

 

Comenteaza