Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri în dosarul privind acuzațiile de natură sexuală formulate împotriva sa de două foste studente ale Facultății de Drept din Iași, unde acesta predă.
La un an de la gestul controversat al fostului candidat la președinție, Călin Georgescu, justiția îl ia la bani mărunți pe acesta direct din arest pentru salut legionar.
Curtea de Apel Cluj a redus de la 7 ani la 3 ani și 11 luni pedeapsa cu închisoarea primită de Gabriel Erhan, fost grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Tribunalul București a admis marți cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar, potrivit unor surse judiciare, DIICOT va face contestație.
Dosarul 10 August s-a prescris, cu 3 zile înainte de judecarea apelului, au anunțat reprezentanţii comunităţii Declic.
Curtea de Apel București și-a motivat, miercuri, hotărârea cu privire la arestarea preventivă a lui Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale.
Procurorii DIICOT au dispus, miercuri, instituirea sechestrului asupra mai multor conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu.
Călin Georgescu a contestat în instanță măsura sechestrului instituit de procurorii DIICOT asupra vilei sale din Mogoșoaia.
Dosarul privind atacul asupra unei ambulanțe aflate în misiune, produs în luna august în localitatea Căprioara, comuna Recea-Cristur, a ajuns în instanță.