Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 27 milioane de lei cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, în următorii doi ani.
Doi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ au fost diagnosticaţi cu Covid-19. Anunţul a fost făcut luni dimineaţa de reprezentanţii ISU Neamţ.
Un Mercedes 170 V, din 1940, a fost adjudecat, joi seara, la preţul de 28.000 de euro, la licitaţia de antichităţi şi curiozităţi organizată online de Artmark.
Salvamontiștii din Cluj au recuperat, joi 20 noiembrie, un turist rămas în creasta din Cheile Turenilor , pe întuneric și fără a avea echipamentul necesar pentru retragerea din traseu.
Două persoane din Gherla sunt cercetate de poliție, după ce rudele le-au acuzat că au furat 115 monede de aur.
Localităţile care au intrat în carantină devin din ce în ce mai pustii, antreprenorii fiind obligaţi să îşi pună lacătele pe restaurante, cafenele sau sălile de fitness. Iar pe când credeau că îşi vor reveni, acum trebuie să caute din nou soluţii la pierderile uriaşe.
Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a anunțat joi, 19 noiembrie, că municipul Constanța va intra în carantină, cel mai probabil, din weekend.
Nouă migranţi din Afganistan au fost prinşi, încercând să iasă ilegal din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, ei fiind descoperiţi ascunşi în două camioane de marfă, printre saci cu orez şi seminţe de floarea-soarelui.
Deficitul bugetar va urca la 9,1% din Produsul Intern Brut la rectificarea bugetară care va fi adoptată în perioada următoare, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.