Cartierul şi parcul fotovoltaic au sucombat înainte de a se naşte. Cluj Innovation City sau drumul de acces, care trebuiau terminate anul trecut, dorm de-a-n picioarele, la fel ca şi utilajele de pe şantierele respective. În această adormire, Clujul lasă şuvoiul banilor europeni să treacă pe lângă el.
Trei lideri politici de la Bucureşti au venit să sprijine candidatura independentului Octavian Buzoianu. Ei au încercat să explice cum s-au "sacrificat" formaţiunile lor politice de dragul clujenilor. UPDATE: Alin Tişe şi Emil Boc, atac dur la Tăriceanu.
Câţiva reprezentanţi ai PSD şi ALDE Cluj au ieşit luni în stradă, unde au criticat activitatea primarului în funcţie, Emil Boc.
Oana Boc, soţia primarului Clujului, Emil Boc, a lansat, miercuri, în cadrul unei seri de poezie, un CD cu poezii proprii din volumul „Scara”, recitate de actorul Florin Piersic.
Romanii ar fi reparat podul care poartă numele fostului lor împărat, Traian, în două luni, cel puţin aşa susţine preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan.
Ultimii naivi care mai nutreau credinţa că partidele politice dâmboviţene ar fi oareşce organizaţii alcătuite din oameni dedicaţi trup şi suflet slujirii interesului neamului ar trebui să fie aduşi la realitate de simpla lecturare a numelor câtorva dintre candidaţii susţinuţi de partide pentru funcţii de primari.
Candidatul independent la primăria Cluj-Napoca, Octavian Buzoianu, a vorbit la Realitatea FM Cluj despre relaţiile pe care le are cu Ioan Rus dar şi cu Marius Nicoară şi Emil Boc.
Colegiul director judeţean al PNL a stabilit candidaţii partidului pentru Consiliul Local Cluj-Napoca. Ei îl vor seconda pe Emil Boc în tentativa de a recuceri primăria oraşului.
PSD e gata să-şi abandoneze propriul candidat şi negociază de zor cu ALDE susţinerea în comun a candidaturii omului de afaceri Octavian Buzoianu la funcţia de primar al Clujului. Ţărăniştii sunt gata, la rândul lor, să renunţe la propriul candidat şi să-şi lipescă şi ei imaginea de cel care se conturează a fi cel mai serios contracandidat al actualului edil.