Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul 16-imilor Cupei României la fotbal.
Atacantul de origine congoleză Férébory Doré, abia sosit la CFR Cluj, a vorbit despre cum a decurs transferul la noua sa echipă şi a mărturisit că vrea să demostreze că merită să ocupe un loc în primul unsprezece.
Universitatea Cluj va întâlni în cadrul şaisprezecimilor Cupei României la fotbal la Oradea contra celor de la Petrolul Ploieşti. Noul antrenor vorbeşte chiar despre câştigarea trofeului, în condiţiile în care a pierdut ambele partide ale "studenţilor", de când se află în funcţia de antrenor principal al "şepcilor roşii".
CFR Călători informează că, pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor pasagerilor, începând de marţi, 16 septembrie 2014, trenul InterRegio 1641/1642 Bucureşti Nord – Dej Călători şi retur îşi va prelungi traseul până la Cluj Napoca şi retur în regim de tren Regio Expres.
În urma tragerii la sorţi din cadrul 16-imilor Cupei României la fotbal ediţia 2014-2015, cele două echipe clujene şi-au aflat adversarele.
Mijlocaşul CFR-ului Ciprian Deac, unul din cel mai buni oameni de pe teren în partida contra celor de la Astra Giugiu, câştigată de feroviari cu 4 la 1, când a marcat un gol şi a dat o pasă de gol, s-a accidentat în minutul 52 la un duel cu Pliatsikas.
CFR Cluj a învins categoric Astra şi a trecut pe locul doi al clasamentului, iar antrenorul Vasile Miriuţă compară echipa lui cu unele dintre marile formaţii ale Europei.
Preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, încă nu vrea să se gândească la titlul de campioană a României până la sfârşitul turului, în funcţie de locul ocupat în clasament şi de bugetul de care va dispune echipa.
"Feroviarii" urcă până pe poziţia a doua a clasamentului în urma victoriei categorice de pe teren propriu contra Astrei Giurgiu.