Un dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Turda în data de 6 octombrie 2022 a primit rapid rezolvarea, pe data de 20 octombrie, când a fost dată sentința în cazul unui bărbat acuzat de act sexual cu un minor în formă continuată.
Primarul comunei Chinteni, Lucia Magdalena Suciu, anunță aprobarea unui proiect de investiții pentru comună înclus în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. Unde vor merge cei 2.195.407,53 lei din valoarea aprobată a proiectului.
Intervenție a pompierilor clujeni la 4.50 dimineața pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un ansamblu de apartamente din comuna clujeană Florești.
Pe 22 octombrie 2004 apărea primul număr din ZIUA de CLUJ.
Directorul Medical al SCJU Cluj a transmis punctul de vedere al clinicii într-un subiect foarte sensibil precum cel al decesului nou-născuților prematuri.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
O femeie care a fost internată la începutul acestui an în secția de Ginecologie 1 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca se plânge de condițiile din spital.
Pompierii clujeni au intervenit în această după-amiază pentru a stinge flăcările ce au izbucnit într-o baracă situată pe strada Platanilor din municipiul Cluj-Napoca.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate zece decese ale unor persoane confirmate cu noul coronavirus.