Duminică este ultima zi în care clujenii vor putea să propună proiecte pentru oraş în cadrul programului de bugetare participativă pe anul 2021.
Primăria Cluj-Napoca anunță că, începând de luni, 19 iulie, se pot depune formularele de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale.
Grupul statuar Matei Corvin din Cluj-Napoca a fost vandalizat, joi, pe monument fiind înscris un mesaj cu o substanță de culoare neagră.
Marius Șumudică a reacţionat la adresa ştirilor din presă după accidentul petrecut în traficul aglomerat din Cluj-Napoca. Antrenorul lui CFR Cluj a fost acroșat de un troleibuz.
Nu mai puțin de 14 miloane de euro, bani europeni, vor fi folosiți pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.
Actualele rețele de apă și canalizare vor fi extinse, iar costurile estimate se ridică la peste 14 milioane de euro.
Aproape 1.000 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19 după ce au participat un festival de muzică în aer liber, iar cifra ar putea creşte. La eveniment au luat parte aproximativ 20.000 de oameni vaccinaţi sau care aveau un test negativ.
Un echipaj al ISU Cluj a avut ieri seară o intervenţie pentru a recupera o personă care se presupune că s-ar fi înecat în râul Someșul Mic, lângă centrul de vaccinare drive-thru din Cluj-Napoca.
Clujenii și nu numai se vor putea vaccina împotriva COVID-19, începând din weekend și la... cumpărături.