O persoană a fost găsită înecată în Someș, în zona cartierului Grigorescu din Cluj-Napoca.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor anunță persoanele cu drept de vot că își va adapta programul de lucru cu publicul pentru a rezolva solicitările privind eliberarea documentelor.
Prețul mediu de vânzare a apartamentelor la Cluj a crescut anul acesta cu 6,6%, potrivit indicelui Imobiliare.
Compania aeriană Blue Air va introduce din luna martie 2021 zboruri către Londra Heathrow și Amsterdam.
Ajuns la cea de-a 38-a ediție, festivalul de la Gijón este unul dintre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial, selecția fiind printre cele luate în considerare și pentru nominalizările la Oscar.
Polițiștii au desfășurat miercuri, la Cluj-Napoca, o acțiune pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și pentru impunerea respectării legislaţiei rutiere în vigoare.
Clujul se află din nou în top la numărul de cazuri noi cu COVID-19 depistate în ultimele 24 de ore, dar și în ceea ce privește incidența infectărilor.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate opt decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, acesta fiind un nou record de decese confirmate într-o singură zi la Cluj, de la debutul pandemiei.
Bărbatul este căutat după ce a plecat de la domiciliul său din Cluj-Napoca, în urmă cu nouă zile, însă nu s-a mai întors.