Ziua de Cluj vă prezintă aventura a ceea ce trebuia să însemne un proiect de succes pentru comunitate şi pentru investitor, bani în bugetul Consiliului Judeţean Cluj, dar care a sfârşit prin falimentul firmei dezvoltatoare, neplata unei sume importante din redevenţe şi blocarea unui teren de 7000 de mp în centrul urbei timp de 9 ani şi cine ştie cât de-acum încolo.
CFR a reușit să păstreze scorul de 0-0 contra Ceahlăului, după ce a jucat 70 de minute în 10 jucători.
CFR întâlnește în prima etapă a returului pe Ceahlăul Piatra-Neamț, în deplasare. Antrenorul Eugen Trică speră să vină acasă cu toate cele 3 puncte puse în joc.
Luni dimineaţă a avut loc proba scrisă de limba şi literatura română a simulării Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a.
A doua seară a celei de-a 20-a ediţii a Balului Operei Naţionale din Cluj a fost un eveniment dedicat conceptului de valoare în societate. Dacă sâmbătă a fost o amplă manifestare cultural artistică, a doua zi de bal a pus în prim plan sărbătorirea valorilor Clujului.
CFR va întâlni în prima etapă a returului pe Ceahlăul Piatra-Neamț în deplasare. Antrenorul Eugen Trică speră să vină acasă cu toate cele 3 puncte puse în joc.
Antrenorul CFR-ului, Eugen Trică, nu renunță, în ciuda deciziei Comisiei de recurs de a nu înapoia punctele pierdute și a nu ridica interdicția clubului de a transfera jucători noi la echipă.
Premieră în învăţământul universitar din România: la Cluj-Napoca a fost lansat primul program de masterat după model britanic: Executive Master of Business Administration (EMBA) – o colaborare a Universității Babeş-Bolyai şi University of Hull din Marea Britanie.
Aleşii judeţului trebuie să dea un răspuns contribuabililor la această întrebare. Până acum responsabilitatea este pasată între Cluj Arena SA şi Consiliul Judeţean Cluj, care au încheiat un contract de asociere în participaţiune pentru exploatarea stadionului.