Consiliul Județean Cluj a demarat procedura de achiziționare a unui nou sistem de videoconferință și vot electronic, necesar bunei desfășurări a ședințelor forului legislativ județean în contextul pandemic actual.
Ofițerii DNA au descins, marți, la sediul Consiliul Județean Cluj și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj. Acțiunea are legătură cu recenta reorganizare prin care trece DGASPC.
După festivalul Untold, gazonul de pe Cluj Arena a fost înlocuit integral la începutul lunii octombrie de compania clujeană Eco Garden Construct. Valoarea lucrărilor ridicându-se la aproximativ 150.000 de euro.
Cu o valoare de aproximativ 150.000 de euro, lucrările au fost executate pe parcursul a circa două săptămâni.
Consiliul Județean Cluj a aprobat suplimentarea cu 9.244.000 de lei a bugetului destinat lucrărilor de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene pentru anul 2021.
Consilierii județeni au aprobat majorarea tarifelor la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. O intrare în expoziţia permanentă va costa 15.85 lei de persoană, față de 8 lei cum era până acum.
Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al Judeţului Cluj pe anul curent va fi supus votului consilierilor județeni, în ședința ordinară de joi, 30 septembrie 2021.
În plin val 4 al pandemiei generate de noul coronavirus, autoritățile continuă investițiile în unitățile medicale care sunt în prima linie a luptei cu virusul.
Recomandări: