Crescut la Academia Hagi, Louis Munteanu a ajuns la CFR Cluj în actuala perioadă de mercato de la Fiorentina, formație pentru care nu a jucat niciun minut la seniori.
Chiar dacă Adi Păun a deschis tabela derby-ului oraşului cu un gol spectaculos, "feroviarii" au pierdut partida cu 2-3 în faţa unei galerii a "şepcilor roşii" care a fost la înălţimea prestaţiei jucătorilor Universităţii.
Patronul de la CFR Cluj, Nelu Varga, a renunțat la serviciile tehnicianului italian în vârstă de 63 de ani, Andrea Mandorlini după înfrângerea suferită în primul meci după cantonamentul din iarnă, pe care echipa din Gruia l-a pierdut în fața ultimei clasate din Superliga.
La finalul derby-ului pierdut cu CFR Cluj, Ioan Ovidiu Sabău a dat de înțeles că se gândește la plecare și a susținut că va cere conducerii să ia în calcul căutarea unui înlocuitor.
Derby-ul dintre cele două echipe clujene, în cadrul Superligii, va avea parte de o mobilizare puternică din partea autorităților pentru păstrarea condițiilor de siguranță în stadion și în afara acestuia.
Veteranul de la CFR Cluj, Ciprian Deac, a vorbit înainte de derby-ul cu "U" Cluj ce înseamnă pentru echipa sa această partidă, având în vedere evoluţia slabă a "feroviarilor" din ultima perioadă, dar şi evoluţia foarte bună a Universităţii Cluj.
Din gheata lui Dan Nistor a pornit autogolul celor de la CFR Cluj, iar Universitatea Cluj a scos un egal cu rivalii din Gruia în partida jucată joi seara pe Cluj Arena în faţa a 27.000 de fani.
A fost spectacol în tribunele Cluj Arena joi seara, iar galeria Universității Cluj a umplut stadionul. Pe teren însă jucătorii Universității Cluj nu au reușit să marcheze în poarta rivalilor de la CFR Cluj, punctul obținut fiind marcat grație autogolului lui Kresic de la CFR Cluj.
A fost meci de infarct luni seara pe Cluj Arena. După ce au fost conduși de ”U” Cluj cu 2-0, CFR-iștii lui Mandorlini au întors scorul și au câștigat marele derby al Clujului cu 4-3. Tehnicianul a făcut show pe teren la finalul partidei.
Recomandări: