Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis ieri creşterea ratei dobânzii de politică monetară pentru a treia oară în acest an, de la 2,25% la 2,5%, în încercarea de a stăvili inflaţia şi pentru a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4,6530 lei/euro, în creştere cu 0,1% faţă de nivelul atins marţi.
Leul s-a apreciat faţă de euro care a scăzut la 4,64 lei, faţă de 4,65 lei, cursul anunţat ieri de BNR.
Cotaţia oficială afişată joi de Banca Naţională a României (BNR), valabilă şi pentru zilele de Paşte 2018, este de 4,6615 lei/euro, nivel care nu a mai fost întâlnit în perioadele de sărbători pascale de până acum.
Potrivit datelor Băncii Naţionale, luni, 2 aprilie, atât euro, cât şi dolarul american, sunt în uşoară scădere.
Cotaţia oficială afişată luni de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,6650 lei/euro, apropiată faţă de maximul istoric de 4,6679 lei/euro.
Un bucătar s-a ales cu un bacşiş de 20.000 de euro pentru o săptămână de muncă în slujba unor vedete.
Dolarul a atins la Bucureşti valoarea minimă a ultimilor patru ani. Cotaţia oficială afişată joi de BNR este de 3,7595 lei pentru un dolar american.
Economia României va continua să crească în ritm susţinut, însă cu o inflaţie semnificativ mai mare decât în 2017, iar deficitul bugetului de stat se va menţine în jurul limitei de 3% din PIB, arată prognozele oficiale pe 2018.
Recomandări: