După şapte luni de contract în Grecia sau în Spania, te poţi întoarce cu 10.000 de euro în buzunar.
Una dintre cele mai mari dorințe ale omului modern este să trăiască mult și… bine! Este foarte adevărat că durata medie de viață a crescut semnificativ în zilele noastre, însă parcă nu e destul.
Furtuna puternică a provocat viituri care au ajuns şi până la doi metri înălţime în câteva zone din Grecia.
Patru persoane au murit, iar altele au fost rănite după o coliziune între două ambarcaţiuni la bordul cărora erau turişti, în largul Insulei elene Aegina.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că a fost anunţată întreruperea circulaţiei trenurilor de călători şi marfă până miercuri.
2016 ar putea fi cel mai bun an pentru turismul românesc din ultimii 10 ani, relevă un studiu realizat de analiştii de la KeysFin.
Autorităţile din Grecia vor începe de luni deportarea în Turcia a imigranţilor extracomunitari ajunşi clandestin pe insulele elene, circa 500 de persoane urmând să fie transferate în prima zi pe teritoriul turc.
Grecia a anunţat, joi, că va accelera lucrările de construire a centrelor de recepţie pentru încă 30.000 de imigranţi, în contextul blocării rutelor de tranzit spre Europa Occidentală, informează site-ul agenţiei Reuters.
În 2021 România, Grecia și Serbia/Muntenegru vor avea câte un oraș desemnat drept Capitală Europeană a Culturii.