O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că a fost pus din nou sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţi.
Fostul președinte Ion Iliescu, care duminică a împlinit 94 de ani și care nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017, a vorbit, într-un interviu acordat după mulți ani, despre ironiile de pe internet cu privire la vârsta sa înaintată.
La 24 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. Procesul și execuția cuplului Nicolae şi Elena Ceaușescu au avut loc chiar în data de 25 decembrie 1989.
Fostul președinte al României Ion Iliescu a transmis un mesaj după ce a aflat de moartea lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice.
În 10 noiembrie, ÎCCJ a decis restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Decizia instanţei este definitivă.
Fostul președinte al României s-a retras din lumina reflectoarelor și preferă să trăiască liniștit, alături de soția sa, Nina.
Decizia a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” și 0 abțineri. Din conducerea institutului mai făceau parte Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a reacţionat la declarația fostului preşedinte Ion Iliescu care a afirmat că la 30 de ani de la Revoluție "este momentul să încetăm să căutăm vinovați" pentru ce s-a întâmplat atunci.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe azi dezbaterile în cameră preliminară în dosarul "Revoluţiei", în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.
Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat, luni, că Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a finalizat dosarul "Revoluţiei" şi l-a trimis în instanţă.
Recomandări: