Europa se află în raza de acţiune a rachetelor nord-coreene, ceea ce înseamnă că statele membre NATO se află în pericol, a declarat secretarul general al Alianţei Nord Atlantice, Jens Stoltenberg.
Avioane militare ale unor ţări NATO efectuează o serie de exerciţii în scopul pregătirii pentru scenariul "pur fictiv" al unui conflict nuclear, manevrele fiind o reacţie la activităţi ale Rusiei şi ale Coreei de Nord.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ajuns luni, la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, unde participă la deschiderea sesiunii plenare a celei de-a 63-a reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO.
Potrivit unui comunicat al ministerului american al Apărării, secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat că România este un aliat important în cadrul NATO.
Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu omologii săi din Estonia şi Egipt, marţi, la New York, cu primul discutând despre colaborarea în cadrul UE şi NATO, iar cu al doilea despre combaterea terorismului.
Sub regimul Erdoğan, Turcia va continua să se îndepărteze de Occident, chiar dacă, formal, e de așteptat ca ruptura să nu fie totală, în sensul că Turcia nu va ieși din NATO și nici nu va întrerupe complet legăturile cu Uniunea Europeană.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru săptămâna viitoare o şedinţă Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, reuniunea urmând să aibă loc joi, 14 septembrie.
Ucraina dă semnale repetate și insistente, la nivel înalt, că este pregătită să reia ofensiva politico-diplomatică pentru aderarea la NATO și Uniunea Europeană.
Mai mulţi elevi de liceu au fost duşi sâmbâtă la Cincu de către reprezentanţii Ministerului Apărării, pentru a le arăta ce înseamnă să fii soldat în Armata României, dar şi pentru a promova cariera militară.
Recomandări: