În Cluj-Napoca, prețurile cerute pentru apartamentele noi sunt cele mai mari la nivel național, însă costurile pentru aceste locuințe și-au domolit creșterea în ultimul an.
Mesele de sărbători sunt un prilej de bucurie alături de cei dragi și de mâncăruri delicioase, dar ele pot duce și la kilograme în plus.
A doua zi de Paște marchează începutul Săptămânii Luminate. În această săptămână, credincioșii respectă tradițiile, dar și obiceiurile populare.
Minivacanța de Paște se încheie marți, 7 mai, însă următoarea va avea loc în luna iunie, cu ocazia sărbătorii de Rusalii. Aceasta va fi un prilej pentru angajați de a se bucura de un weekend prelungit.
În Sfânta zi de Paşte, românii respectă o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii pentru a avea prosperitate, noroc şi sănătate întregul an.
Mii de credincioși clujeni au participat la slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană, unde Părintele Mitropolit Andrei le-a oferit Lumina Sfântă de la Ierusalim.
Sâmbăta Mare reprezintă ziua în care trupul lui Iisus Hristos a fost pus în mormânt și este, de asemenea, ultima zi a săptămânii patimilor.
Cea de-a VI-a ediție a evenimentului Florii în Florești a avut loc în perioada 27-28 aprilie și 1-3 mai, în parcul Poligon din cea mai mare comună din țară.
ISU Cluj va fi la posturi de Paște cu peste 160 de pompieri, respectiv 150 de mijloace și autospeciale pentru intervenție.
Recomandări: