Europarlamentarul Rareș Bogdan explică de ce a votat înăsprirea politicilor privind migrația din UE. Migranții ilegali vor fi returnați în țările de unde au venit, iar Bogdan spune că măsura e una de siguranță.
Eurodeputatul liberal anunță un posibil pas înainte la nivel european în combaterea dezinformării din mediul online, după o serie de demersuri pe care le-a susținut în Parlamentul European.
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un apel ferm către autoritățile române, în contextul creșterii accelerate a prețurilor la carburanți, avertizând asupra efectelor în lanț asupra întregii economii.
Europarlamentarul liberal a lansat o serie de întrebări la adresa conducerii politicii externe a Uniunii Europene, în contextul unei întâlniri cu Kaja Kallas, șefa diplomației UE.
Europarlamentarul PNL/PPE a comentat evoluțiile recente ale războiului din Iran, afirmând că unele analize occidentale privind reacția populației iraniene s-au dovedit complet greșite, iar diferența uriașă a fost cauzată de un incident regretabil.
Europarlamentarul PNL/PPE critică propunerea președintelui Franței privind extinderea umbrelei nucleare franceze asupra aliaților europeni, susținând că o astfel de idee riscă să creeze tensiuni chiar în interiorul alianțelor occidentale.
Europarlamentarul Rareș Bogdan susține că Uniunea Europeană și Statele Unite trebuie să acționeze împreună pentru a menține echilibrul global, în contextul disputelor comerciale și al deciziilor recente din SUA privind tarifele și competențele președintelui în materie economică.
Europarlamentarul liberal a comentat sentința Curții Supreme a Statelor Unite în privința tarifelor impuse de președintele american Donald J. Trump, susținând că decizia instanței este una discutabilă din punct de vedere juridic și strategic.
Europarlamentarul PNL/PPE a anunțat că votul privind Acordul comercial UE-SUA, programat inițial pentru marți în Comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European, ar putea fi amânat.