La fel ca în runda precedentă, formația antrenată de Cristiano Bergodi a fost nevoită să întoarcă scorul și a remizat la Sfântu Gheorghe.
Cele două rivale din Cluj-Napoca au parte de jocuri în deplasare la Sfântu Gheorghe, respectiv la Clinceni.
Antrenorul echipei clujene a anunțat că va folosi un prim 11 apropiat de cel din campionat împotriva formației din Liga a 2-a.
Clubul din Superligă a împrumutat un fotbalist în vârstă de 18 ani celor de la Sepsi OSK.
Fostul jucător al Universității Cluj a ajuns la un acord cu o formație din Liga a 2-a.
Jucătorul în vârstă de 23 de ani va evolua în liga secundă, pentru o formație ce își propunere promovarea.
Patronul unul club din play-out a vorbit la superlativ despre experimentatul mijlocaș al celor de la CFR Cluj.
Fără Dan Petrescu, în continuare absent, "feroviarii" au înregistrat un rezultat de egalitate în fața covăsnenilor, precum în partida tur.
Trupa din Gruia va evolua în deplasare, la Sfântu Gheorghe, în etapa cu numărul 29 a sezonului regulat.
Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat numele celui care va oficia meciul din etapa a 29-a din sezonului regulat al Superligii.