Situaţia rămâne tensionată între Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi regia aeroportului Cluj. Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al aeroportului Cluj, Mircea Avram, şi-a dat demisia din funcţie din motive personale.
PSD Iaşi a transmis, vineri, un comunicat de presă în care solicită demisia din PE a europarlamentarului Cătălin Ivan, despre care susţine că este „apartidic”, Ivan menţionând, în replică că acest comunicat a fost dat „la ordinul” liderului PSD Liviu Dragnea.
USR cere demisia ministrului Justitiei, Tudorel Toader, dupa decizia CCR de a respinge cererea presedintelui Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, cu privire la un posibil conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si DNA, in dosarul Belina.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat noua cerere a preşedintelui Iohannis de a demisiona de la conducerea Camerei Deputaţilor, afirmând că şeful statului are plăcerea de ”a pune” o parte din sistem pe el, urmată de câte o cerere de demisie.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seara, la Ploieşti, că Liviu Dragnea ar fi trebuit să demisioneze, spunând că este întrebat de alţi preşedinţi de situaţia în care se află al doilea şi al treilea om în stat din punct de vedere penal.
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, l-a îndemnat, marţi, pe Liviu Dragnea să îi urmeze exemplul şi să demisioneze din Parlament pentru a dovedi că nu face ”din imunitatea parlamentară o pavăză pentru ilegalităţi”.
Avocatul Gheorghe Piperea a anuntat luni seara ca si-a dat demisia din functia de consilier onorific al premierului Mihai Tudose, la cateva ore dupa ce ii ceruse lui Liviu Dragnea sa demisioneze, in conditiile in care DNA a inceput urmarirea penala a acestuia intr-un nou dosar.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că premierul Mihai Tudose şi ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, trebuie să plece imediat din funcţii pentru că au minţit că au avizul partenerilor sociali pentru schimbările fiscale anunţate.
Deși nu are nicio victorie în acest retur, Dan Petrescu nu se gândește să plece de la CFR. ”Putem fi și ultimii, tot nu demisionez”, le-a transmis ”Bursucul” fanilor.
Recomandări: