Dragoș Damian propune schimbarea numelor unor străzi din România cu unele din Ucraina și spune că Terapia este gata să susțină financiar costurile administrative aferente schimbării.
Dragoș Damian, directorul producătorului de medicamente din Cluj, estimează o creștere cu două miliarde de lei a pieței locale de medicamente până în 2023, piață pe care o consideră în continuare mică în comparație cu populația țării.
În acest bloc, care arăta foarte bine față de altele, stătea unul dintre colegii din Kiev, care a fost inspirat să plece spre adapost în seara de dinainte.
Antibioticele, analgezicele și antiinflamatoarele vor ajunge la granița României cu Ucraina, de unde vor fi preluate de autoritățile din țara vecină.
Nu este deloc exclus ca celebra G11 din Cluj-Napoca care a făcut înconjurul internetului să fie de fapt o cameră din căminele fabricilor sau din internatele liceelor industriale unde erau cazați angajații nefamiliști, tinerii familiști sau respectiv copiii care veneau la oraș să muncească sau să învete, de la caz.
Terapia, producătorul de medicamente din Cluj, are în plan investiții de 5.5 milioane de euro în perioada 2022-2023 prin care să își extindă și renoveze unitatea locală de producție. În plus, compania dorește să aducă 10
O soluție pentru anticipata criză a pensiilor Decrețeilor: reducerea graduală, în fiecare an începând cu 2027, cu două puncte procentuale a contribuției la pensie și cu un punct la sănătate pentru angajații care au trecut de 60 de ani.
Un comentariu la cald. Precum fabrica de bomboane din Cluj-Napoca s-au închis în ultimii ani 20 de ani foarte multe fabrici în oraș. Unele erau vârfuri ale ramurilor industriale respective, lideri nu numai în România ci chiar și în restul blocului estic, exportau în zeci de țări de pe toate continentele și munceau în ele peste 100 de mii de clujeni.
In octombrie 2019 am avut in Bucuresti o intalnire de bugetare la care au participat vreo 30 de colegi din 10 tari. Toti tuseam, aveam nasul infundat, unii aveau febra, fiecare venise cu viroza respiratorie de acasa. Nu am oprit evenimentul, ne-am proteja