Consilierii județeni ai Clujului au aprobat, luni, noi proiecte de hotărâre care vizează modernizarea a mai multor drumuri județene.
Consiliul Județean Cluj anunță că a demarat o serie de lucrări de întreținere care au drept scop asigurarea unei mai bune vizibilități în trafic și, astfel, creșterea siguranței circulației rutiere pe drumurile județene pe care le are în administrare, precum și de asigurare a unei estetici rutiere corespunzătoare.
Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre privind modernizarea a două drumuri județene: DJ 170B Topa Mică-Așchileu Mic, în lungime de 5,847 km și DJ 103K Râșca – Beliș (DN 1R), în lungime de 26,655 km.
Consiliul Județean Cluj a încheiat cinci noi contracte de lucrări de întreținere care vizează tot atâtea sectoare de drumuri județene, în lungime însumată de 44,165 kilometri.
Consiliul Judeţean Cluj informează participanții la trafic în legătură cu faptul că au fost demarate lucrări de marcaje rutiere pe drumurile aflate în administrare, în scopul asigurării unei circulaţii rutiere optime, în condiţii de deplină siguranţă.
Consiliul Județean Cluj a reușit ca în exercițiile financiare 2007-2013 și 2014-2020 să atragă suma de aproximativ 1 miliard de euro, finanțare europeană, prin intermediul proiectelor de dezvoltare a județului Cluj, deja implementate sau aflate în derulare.
La 31 decembrie 2023, lungimea reţelei de drumuri publice totaliza 86.388 km, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Consiliul Județean Cluj a atras noi finanțări de cca. 14 milioane de lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Contribuția forului administrativ județean va fi de aproximativ 1,2 milioane lei.
Consiliul Județean Cluj a încheiat 11 noi contracte de lucrări de întreținere care vizează 11 sectoare de drum în lungime însumată de 59,824 kilometri, situate pe nouă drumuri județene.
Recomandări: