Elena Udrea este, momentan, în arest în Bulgaria, însă astăzi așteaptă o decizie a judecătorilor din țară, prin care ar putea să scape de condamnarea din dosarul Gala Bute.
Magistrații bulgari au amânat pentru săptămâna viitoare decizia privind extrădarea Elenei Udrea în România, unde fostul ministru are de ispășit o pedeapsă de 6 ani de închisoare.
O instanță de la Sofia ar putea decide marți dacă Elena Udrea va fi trimisă sau nu în România, în urma judecării recursului fostului ministru la decizia inițială de extrădare.
„Cartierul Elenei Udrea” din Cluj, aşa cum este numit Transilvania Smart City, trebuie să-şi informeze clienţii, conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului, cu privire la eventualul disconfort cauzat de mirosul din zonele de depozitare a
Elena Udrea a transmis un mesaj din arestul din Bulgaria, prin intermediul partenerului său de viață, Adrian Alexandrov.
Instanța a acceptat cererea autorităților române, care au cerut ca Elena Udrea să fie extrădată în România pentru a-și ispăși condamnarea de 6 ani la închisoare. Decizia poate fi atacată cu apel în 5 zile.
Elena Udrea află astăzi dacă va fi extrădată în România pentru a ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Fostul ministru Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria, până la extrădarea sa, a decis, joi, Curtea de Apel din Sofia.
Judecătorii din Bulgaria au amânat, miercuri, pronunţarea deciziei în cazul Elenei Udrea şi au cerut detalii despre sistemul penitenciar din România.
Recomandări: