Fondul Monetar Internațional (FMI) revine în România la circa patru luni de la vizita precedentă.
Un posibil conflict mai amplu în Orientul Mijlociu reprezintă o nouă ameninţare la adresa economiei globale, chiar în momentul în care lumea iese din şocurile declanşate de Covid-19 şi de războiul din Ucraina.
FMI ne spune că trebuie să strângem cureaua, că sistemul de taxe, impozite și contribuțîi este depășit, că trebuie să colectăm mai mulți bani, că avem un deficit îngrijorător.
Premierul Marcel Ciolacu are programată, miercuri dimineață, o întrevedere cu delegația oficială a Fondului Monetar Internațional (FMI), prezentă în țara noastră de pe 25 septembrie. Este de așteptat ca aceștia să prezinte raportul analizei anuale pentru România.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă, marţi, că s-a întâlnit cu o delegaţie a Fondului Monetar Intenaţional, iar specialiştii au apreciat eforturile României de a implementa politici economice responsabile.
Clujeanul Mihai Copaciu, directorul adjunct al Direcției Modelare și Prognoze Macroeconomice, va fi noul reprezentant al României la Fondul Monetar Internațional.
Persoanele care au luat un împrumut în valuta euro, vor fi nevoiți să achite o dobândă mai mare în viitor.
Ucraina a primit 2,7 miliarde de dolari americani din partea Fondului Monetar Internaţional. Este vorba despre prima tranşă dintr-un împrumut în valoare de peste 15 miliarde de dolari.
Reprezentanţii Fiscului şi echipa tehnică a Fondului Monetar Internaţional vor analiza pe parcursul următoarelor două săptămâni care sunt cele mai bune strategii de creştere a conformării voluntare, concluziile întâlnirilor vor fi prezentate pe 7 octombrie.
Ucraina şi-a propus să încheie un program de asistenţă în valoare de 15-20 de miliarde de dolari cu Fondul Monetar Internaţional până la finele anului, pentru a putea să îşi sprijine economia afectată de război, a declara
Recomandări: