20 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj vor implementa proiecte de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, în cadrul Programului național „Împreună prindem curaj”.
Municipalitatea de la Turda are în vedere mai multe proiecte importante, dintre care amintim investiții la Spitalul Municipal, crearea a două noi parcuri în oraș, dar și extinderea și modernizarea unor grădinițe.
Părinții copiilor de grădiniță și elevilor pot depune la secretariatele școlilor cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei în termen de 25 de zile de la începerea cursurilor, adică până pe 3 octombrie 2024.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a controlat zeci de grădinițe și centre de întrijire pentru copii din județ la finalul lunii trecute.
În România a fost instituită starea de alertă epidemiologică determinată de gripă, după ce numărul îmbolnăvirilor a înregistrat o creștere a numărului de îmbolnăviri a treia săptămână consecutiv.
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică, marţi, proiectul de ordin privind procedura de distribuţie aleatorie a copiilor în unităţile de învăţământ unde se constituie cel puţin două formaţiuni de studiu.
De la an la an, tot mai mulți părinți sunt nevoiți să aleagă pentru copiii lor sistemul de învățământ preșcolar sau antepreșcolar privat, deoarece se confruntă cu lipsa locurilor libere în creșele și grădinițele de stat.
Sociologul Gelu Duminică susține că educaţia timpurie a devenit o Cenuşăreasă în România ultimilor decenii, iar lipsa acesteia distruge orice fundament pentru o educaţie sănătoasă a copilului.
În perioada 6-14 iunie 2023 și 15 iunie - 31 august 2023, au loc la Cluj înscrierile copiilor în unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar, pentru noul an școlar.
Recomandări: