Formația din Gruia este aproape de a rămâne fără un om de bază al echipei în ultimele două sezoane.
Ajuns la 40 de ani, mijlocașul nu va mai juca, însă va fi în continuare alături de clubul pentru care a strâns peste 500 de meciuri.
Iuliu Mureșan a dezvăluit ce a discutat cu tehnicianul, dar și când situația de la CFR Cluj se va clarifica.
Președintele clubului din Gruia a vorbit despre ce urmează pentru formația din Superligă în următoarea perioadă de mercato.
Președintele formației din Gruia susține că va insista în perioada următoare ca "feroviarii" să schimbe stadionul.
Președintele clubului din Gruia a dezvăluit că echipa va reveni la strategia din urmă cu 20 de ani.
E cutremur la CFR Cluj, după plecările pe bandă rulantă și zvonurile despre noile sosiri, nu doar antrenorul, ci și președintele Iuliu Mureșan, i-au transmis patronului că nu îl vor accepta ca Marian Copilu să le fie șef.
Ioan Varga, finanțatorul echipei CFR Cluj, a făcut mutări serioase la nivel de conducere, iar antrenorul Daniel Pancu a transmis că acestea schimbă situația sa față de momentul când a preluat echipa. Nu acceptă șef ”pe fotbal”
Iuliu Mureșan a vorbit despre posibila plecare a antrenorului din Gruia în Giulești, la finalul sezonului.
Conducătorul clubului clujean susține că își dorește ca în organigrama formației să fie fotbaliști care au cucerit trofee alături de "feroviari".