Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației să descentralizeze decizia privind deschiderea școlilor, în funcție de rata incidenței de COVID-19 la nivel local.
Pierderea de către PNL a tuturor ministerelor importante la negocierile cu USR PLUS și UDMR, și cedarea inclusiv a postului de șef al Cancelariei prim-ministrului către cei de la PLUS a aruncat partidul în aer.
Aproximativ 400.000 de elevi din România nu au acces la internet de acasă, conform declarației subsecretarului de stat Jean Badea, făcută în cadrul conferinței de lansare a strategiei de digitalizare a educației.
Autoritățile analizează redeschiderea graduală a școlilor și a grădinițelor, începând de la clasele mici, au declarat surse din Ministerul Educației și surse politice.
Ministerul Educaţiei și Cercetării a furnizat datele oficiale despre situaţia şcolilor afectate de coronavirus.
Structura subiectului pentru Evaluarea Naţională susţinută de elevii de a VIII-a la Limba şi literatura română va fi simplificată, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
Zi liberă pe 5 octombrie 2020. Școlile se închid și nu se fac ore nici măcar online. Ca în fiecare an, și de această dată, ziua Ziua Mondială a Educației este sărbătorită pe 5 octombrie și e marcată printr-o zi liberă pentru elevi și cadre didactice.
Ministrul Educaţiei majorează subvenţia pentru cămine şi cantine. Măsura vine în sprijinul studenţilor, în contextul actual al situaţiei epidemiologice.
Ministerul Educaţiei cere şcolilor să se conecteze la platformele digitale de învăţare. Primul pas ar fi ca toţi elevii să aibă acces la internet, ceea ce nu se întâmplă în România, deoarece peste 800.000 de elevi nu au acces la un device conectat la internet.
Recomandări: