Președintele PNL Cluj îi cere premierului Viorica Dăncilă să îi demită degrabă pe ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a ripostat în cazul pestei porcine africane. Ordinul emis de instituție nu vizează sub nicio formă distrugerea sau arderea culturilor agricole, susține oficialul MADR.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune, legat de cazul directorului APIA Cluj, Adrian Zaharia, căutat de sâmbătă seară, după ce ar fi căzut dintr-o barcă în Lacul Beliş, că speranţele ca acesta să fie găsit în viaţă sunt
Europarlamentarul PNL Cluj, Daniel Buda este de părere că ultima decizie a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), care a declarat neeligibili o parte dintre fermieri, anulează eforturile acestora de a-și valorifica animalele cu spri
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine că producătorii de lapte ar putea urma modelul de vânzare a cărnii de porc româneşti pe rafturi speciale, ca o soluţie de calmare a preţurilor.
Şeful statului Klaus Iohannis se pare că va fi alături de soţia sa, în perioada sărbătorilor pascale la Sibiu. Mai mulţi lideri de partid au spus că vor face Paştele la munte, alături de familie, în Munţii Apuseni sau Munţii Piatra
Eurodeputatul Daniel Buda (PNL) cere demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca urmare a incapacităţii instituţionale de a finaliza achiziţionarea softului de la APIA, astfel încât plăţile directe să nu fie în pericol
Recomandări: