Propunerea aparține președintelui TNL Cluj, Maria Forna, și a fost votată atât de Biroul Permanent Județean, cât și de Colegiul Director Județean al PNL Cluj.
Tabăra PSD-UDMR are 228 de voturi, cu cinci voturi sub necesarul de 233 pentru demiterea Guvernului Orban. De unde ar putea veni voturile necesare pentru demiterea Guvernului, în contextul coalizării partidelor de dreapta în jurul Partidului
Europarlamentarii PSD au încercat să introducă pe ordinea de zi de joi dimineaţă discutarea "situaţiei din România cu privire la modificarea legislaţiei electorale cu 3 luni înainte de alegerile locale".
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi depusă joi dimineaţă, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD.
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE/PNL), vicelider al Grupului PPE responsabil pentru bugete, a fost ales raportor al Parlamentului European privind finanţarea Pactului Ecologic European.
Numirea Irinei Munteanu în funcţia de subprefect al Clujului a fost oficializată în şedinţa de Guvern de marţi, 28 ianuarie.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că orice partid care va încerca să se atingă de pensiile şi salariilor românilor va fi pulverizat.
Liderul liberalilor, premierul Ludovic Orban, este convins că PNL se va impune în alegerile parlamentare din acest an, indiferent dacă acestea vor fi anticipate sau la termen.
Prim vice-președintele PNL Rareș Bogdan îi transmite liderului social-democraților, Marcel Ciolacu, că liberalii nu sunt dispuşi să guverneze împreună cu membrii ai PSD care "rămân un pericol" pentru democraţia țării.
Recomandări: