Un tânăr de 20 ani şi prietena lui de 18 ani au murit în urma unui accident cu motocicleta. Şoferul motocicletei a intrat în spatele unui autoturism care circula în aceeași direcție, pe drum drept.
”Moartea domnului Lăzărescu”, comedia neagră a lui Cristi Puiu s-a repetat la mai bine de 22 de ani de la povestea pacientului decedat pentru că spitalele nu l-au internat la timp pentru a-i salva viața.
Societatea POWERSOFT BUSINESS SOLUTIONS SRL, cu sediul în Satu Mare, anunță finalizarea implementării proiectului „Realizarea unui algoritm bazat pe inteligență artificială în cadrul societății POWERSOFT BUSINESS SOLUTIONS SRL” .
O femeie de 42 de ani a murit la Spitalul Judeţean Satu Mare după ce a fost călcată, în propria curte, de un utilaj manevrat de soţul ei, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Polițiștii clujeni participă la peste 200 de percheziții care au loc în dimineața de vineri 31 martie, în 7 județe din vestul și nord-vestul țării. Sunt suspiciuni de fraudă cu bani pentru cazarea refugiaților ucraineni, cu un prejudiciu de peste 2 milioane de euro.
Două campanii de prevenire a cancerului de col uterin și a celui de sân vor avea loc la Cluj-Napoca în luna martie, la Cluj Arena.
Un bărbat şi-a strivit, luni, degetele în maşina de tocat carne, fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare şi al medicilor de pe ambulanţă. În sprijin a fost solicitat şi elicopterul SMURD de la Jibou.
Daniel Metz, președintele Consiliului de Administrație NTT DATA Romania și cadru didactic asociat la UBB, este de părere că educația are rol de „medicament" pentru problemele societății din România și afirmă că salariile din IT-ul clujean
Mai multe percheziții de amploare au loc în această dimineață, în județele Satu Mare, Cluj și Timiș într-un dosar privind un nou caz de vaccinare la chiuvetă.
Recomandări: