Încă o promisiune pentru spitalul regional din Cluj.
Clujenii au ales principalele investiţii pe care autorităţile locale, judeţele şi centrale ar trebuie să le implementeze în oraş. Conform Băncii Mondiale, proiectele mari ale Clujului costă 1,5 miliarde de euro.
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a estimat că pentru spitalele regionale un ordin de începere poate fi dat la finele anului viitor, cu toate că pregătirea unui asemenea proiect poate să dureze şi patru ani, deoarece au sprijin de la Banca Europeană de Investiţii.
Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a cerut public demisia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, pentru modul în care a gestionat problema spitalelor regionale de urgenţă.
Preşedintele Consiliului Judeţean vine în faţa clujenilor şi răspunde la toate întrebările: Ne-a luat din nou iarna prin surprindere? Cine şi mai ales când ne asfaltează drumurile judeţene? Cine pierde din războiul pentru Spitalul Regional.
Un fost ministru al Sănătății a declarat la Cluj că este absolut necesară o dezbatere între guvern, Ministerul Sănătății și Consiliul Județean pe subiectul Spitalului regional de urgență.
Cele trei spitale regionale vor fi construite prin utilizarea banilor europeni din exerciţiul financiar viitor, iar pregătirea acestor lucrări cu ceea ce înseamnă documentaţia tehnică se ridică la 120 de milioane de euro, a declarat ministrul Fondurilor Europen.
Guvernul a aprobat, joi, un Memorandum care prevede construcţia Spitalelor Regionale de Urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova în două etape, în vederea obţinerii unei finanţări europene nerambursabile suplimentare.
Spitalele regionale vor fi construite după 2021, dar cu fonduri mai mari din partea Uniunii Europene, anunţă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că s-a întârziat din cauza unor proceduri pe care consultanţii străini le-au respectat.
Recomandări: