Ceremonia de oficiere a căsătoriei civile dintre Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu a durat aproximativ zece minute, iar la eveniment au asistat circa 30 de persoane.
Aproximativ o sută de protestatari au scandat în faţa Primăriei sectorului 2, acolo unde Elena Băsescu urmează să se mărite astăzi.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul sărbătorii "Zilei Limbii Române" în Republica Moldova, în care precizează că speră ca, începând de anul viitor, Ziua Limbii Române să fie serbată de românii din ţară şi din întreaga lume.
Cunoscutul interpret de muzică populară şi uşoară, Aurel Tămaş, a fost invitat să susţină un recital la nunta Elenei Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, anunţă că o nouă suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu este posibilă la sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lui noiembrie.
Informaţii privind o posibilă declaraţie sau chiar conferinţă de presă a preşedintelui Traian Băsescu au circulat încă de luni seară, însă şeful statului nu a avut încă o apariţie publică de la întoarcerea la Palatul Cotroceni.
CE a luat notă de reinstalarea în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi consideră că procesul de respectare a cadrului juridic şi constituţional este acum complet, însă va rămâne vigilentă cu privire la evoluţiile din România prin intermediul MCV, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.
Recomandări: