Compania va opera zboruri regulate începând cu data de 12 iulie 2016 şi va lega Clujul de cele mai mari capitale ale lumii.
Clujenii vor putea ajunge din luna iunie la Istanbul cu avionul, odată cu inaugurarea unui nou zbor ce va fi operat de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu de TAROM.
Autorităţile din Grecia vor începe de luni deportarea în Turcia a imigranţilor extracomunitari ajunşi clandestin pe insulele elene, circa 500 de persoane urmând să fie transferate în prima zi pe teritoriul turc.
Naţionala de baschet feminin a României revine sămbătă, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă, într-un meci cheie pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 2017.
Turiştii care vor să prindă cele mai bune oferte şi reduceri se înghesuie încă de acum să îşi facă rezervările pentru un sejur de vis. La un târg de profil, organizat în acest weekend la Cluj, agenţiile de turism au venit cu reduceri substanţiale.
Staţiunea Neptun este mai ieftină decât alte destinaţii de litoral din ţări precum Bulgaria, Grecia, Turcia, Egipt sau Spania luând în calcul preţul unui "coş de vacanţă" format din opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun, susţine Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Turcia prezintă în continuare riscul de a fi vizată de rachete lansate din Siria, atrage atenţia un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice citat de agenţia Anadolu, potrivit publicaţiei Daily Sabah.
Premierul Victor Ponta, aflat în Turcia unde se recuperează după operaţia la genunchi, a declarat că va reveni în ţară, "pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje", în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos.
Bloggerii clujeni susţin candidatura municipiului în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii (ECOC) 2021 într-un mod atipic. Ei vor promova Clujul în mai multe orașe foste și viitoare Capitale Culturale Europene, Capitale de Tineret și candidate la titlul ECOC 2021.