Corpul actorului britanic Julian Sands, dispărut din ianuarie, a fost identificat, au anunțat marți autoritățile din California, după ce rămășițe umane au fost descoperite de excursioniști pe muntele unde a dispărut.
Weekendul viitor, șoseaua Transalpina se va redeschide integral circulație, având în vedere că lucrările de curățare de pe DN 67C sunt aproape finalizate.
Cu toate că suntem la mijlocul lunii mai, în zonele montane înalte a continuat să ningă, astfel că peisajele sunt la fel ca în mijlocul iernii.
Drumarii au anunțat că a început procesul de deszăpezire al Transfăgărășanului.
Chiar dacă ne apropiem de mijlocul lunii aprilie, sunt în unele zone de munte continuă să ningă, astfel că șoferii sunt sfătuiți să se informeze despre starea drumurilor.
Meteorologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben de ninsori, cu depunere a unui strat de zăpadă, intensificări ale vântului şi polei, până vineri, în zona Moldovei, în Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi la munte.
Veste bună pentru copiii care tocmai intră în vacanța de primăvară...ninsorile din ultimele zile au prelungit sezonul de schi pe pârtia de la Buscat, de pe Muntele Băișorii.
Ninsorile abundente din ultimele zile au dus la depunerea unui nou strat de zăpadă în zona de munte, iar meteorologii avertizează că există risc crescut de avalanșă.
Meteorologii menţin informarea de vreme deosebit de rece şi de ninsori pentru partea de nord a ţării, până sâmbătă dimineaţă.
Recomandări: